#AjutdePaște

În ajunul sărbătorii de Paște, 100 de familii social-vulnerabile 

au beneficiat de peste 3000 kg de produse.

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători spirituale pentru majoritatea familiilor de moldoveni, aducând cu ea o stare de bine și liniște sufletească. În cazul familiilor social-vulnerabile cu numeroși copii, din păcate, în absența resurselor materiale, orice zi de sărbătoare accentuează starea de sărăcie și neajunsurile din gospodărie, și lasă urme adânci asupra stării emoționale. În special, părinții sunt puternic afectați de imposibilitatea de a le oferi copiilor o atmosferă de  sărbătoare, cu bucate deosebite pe masă, așa cum dictează tradiția, și ajung să fie copleșiți de sentimente de vinovăție, tristețe, și de pierderea încrederii în posibilitatea unui viitor mai bun.

Din fericire, în ajutorul a peste 100 de familii social vulnerabile cu mulți copii, din raioanele Anenii Noi, Hîncești, și Criuleni,  dar și a unui azil de bătrâni, a reușit să vină Asociația “The Moldova Project” (TMP), livrându-le, în preajma sărbătorii de Paște, produse alimentare și igienice de mare necesitate și posibilitatea de a sărbători la fel ca toți ceilalți, cu familia în jurul unei mese de sărbătoare. Acțiunea a fost posibilă datorită unei donații generoase de produse în valoare de 65k MDL din partea magazinului Kaufland, precum și a implicării benzinăriei Fox Petrol, care a pus la dispoziție motorina necesară livrărilor, dar și a unor donatori individuali. Asociația TMP le mulțumește tuturor pentru lumină!

„Anul acesta de Paște păstrăm tradiția, dar o trăim altfel. În preajma sărbătorilor ne gândim la cei care au cea mai mare nevoie de noi. Ne bucurăm că am putut contribui la sprijinul oferit familiilor aflate în nevoie și a bătrânilor singuri. Acum, mai mult ca oricând credem că implicarea face diferența și tot ceea ce facem acum este sub umbrela #ajut”, a menționat Cristina Aramă, PR manager Kaufland Moldova.

“Epidemia de COVID-19 a creat multe restricții, și a făcut ca sărbătoarea de Paște să fie diferită în acest an, fără rugăciunea în biserică și fără compania rudelor și prietenilor. În acest context, tradiționala masă de sărbătoare a fost mai importantă decât în oricare alt an, iar noi suntem foarte recunoscători pentru reușita campaniei #AjutdePaște, care a făcut posibilă sărbătorirea Paștelui și în casele unor familii cu mulți copii dar puține resurse.” – Morozov Victoria, Fondatoarea și Directorul Asociației “The Moldova Project”.

***

Misiunea Asociației TMP este să ajute familiile vulnerabile din R. Moldova prin identificarea soluțiilor pe termen lung pentru problemele cu care se confruntă aceștia, astfel încât ei să trăiască o viață mai fericită, mai sigură și independentă.