Duminica 24 iunie aflîndu-mă în Chicago am avut posibilitatea să particip la un eveniment care oricât de bizar nu ar părea, dar m-a făcut să simt foarte multă admirație cu iz de liberate și acceptare.
Chicago Pride Parade este un eveniment al comunității LGBTQ organizat anual, ajuns la cea de-a 49-a ediție la care participă în jur de peste 1mln de persoane.
Parada de fapt este una dintre cele peste 150 de evenimente organizate pe întreg mapamondul – care comemorează rebeliunea Stonewall din 1969, în care patronii barului homosexual din New York Stonewall Inn au luptat împotriva unui raid tipic al poliției împotriva homosexualilor. Evenimentele care au urmat după au dat naștere mișcării drepturilor LGBTQ.
De la primele ediții evenimentul avea un mesaj foarte clar definit: Nu plecăm pînă nu vom fi tratați ca și ființe umane! Noi suntem egali în toate privințele și așteaptăm să fim tratați în acest fel! Persoanele LGBTQ continuie să lupte cu îndrăzneală, pentru a nu fi hărțuiți, discriminați și nu vor mai accepta un tratament de clasa a doua.
Americanii consideră că această paradă este cu siguranță distractivă dar cel mai important, reamintește lumii că viața persoanelor LGBTQ nu a fost întotdeauna sărbătorită și de fapt nici nu este în foarte multe țări. E nevoie de ani de activism, cetățenie activă pentru a realiza progrese și schimbări în politica care influențează viața oamenilor. Este o onoare că persoanele LGBTQ pot să-și sărbătorească identitatea deschis și autentic cu atât de mulți oameni.
Mie mi se pare că acest gen de evenimente sunt super importante pentru a celebra și a accepta, pentru nedescriminare, dar în primul rînd este un bun timp pentru a reflecta la nivel individual!
Eu am prieteni homosexuali și îndeosebi în țările ca și Moldova aceștia mereu trebuie să fie precauți, trăiesc cu frica că cineva îi va numi sau vor fi atacați. De aceea și sunt nevoiți să-și ascundă identitatea, emoțiile și să se izoleze.
Informarea este arma cea mai bună care ar putea evapora ura, dar și mila față de comunitatea LGBTQ, îndeosebi în țările în curs de dezvoltare. Iar asemenea evenimente ar ajuta aceste persoane să-și crească confidența, le-ar reaminti că sunt susținuți și iubiți nu doar de familie dar și de societate. Ar fi profund și cu impact pentru o comunitate ca și LGBTQ care a fost urîtă și nerecunoscută de atâția ani să-și poată sărbători identitatea (cu mândrie) cu lumea din jur.
Am fost impresionată să văd sute de reprezentanți a bisericelor și cultelor religioase să mărșăluiască toți împreună cu mesaje absolut superbe: “Noi suntem cu voi!”. Mă bucur că am ajuns s-o văd și pe asta, cum bisericile încep a accepta fără a judeca! Care este impactul la așa religii care te invață să iubeștii pe unii și să urăști pe alții?! Oare nu suntem noi toți egali în fața Domnului cu dreptul de a iubi și a ne căsători cu persoana pe care chiar o iubim?
La paradă mai mărșăluiau și politicieni, juriști, FBI, poliția, medici, dansatori, diverse companii, părinți a copiilor LGBTQ și toată lumea exprima dragoste, înțelegere, umanitate și pace!
Atît spirit de unitate, activism și nedescriminare n-am mai simțit niciodată, a fost foarte inspirațional și emoționant în același timp. La finalul evenimentului eram plină de emoții pozitive. O zi deosebită în care aceste persoane o data în an au posibilitatea să fie ei autenticii, să celebreze și să fie fericiți. Oare nu asta trebuie să simțim noi ca și oameni? Fericire? Ce contează dacă ești cu o mîină, ești bipolar sau homosexual? Atîta timp cît asta nu îngrădește fericirea altei persoane, de ce să-i urîm? De ce să le căutăm tratamente inexistente? Pentru că nu sunt ca și noi? Sau pentru că noi majoritatea îi considerăm anormali? Dar în ce se măsoară normalitatea? Înțeleg că “normalitate” vine de la „normă”, adică de la decizia de a te supune unui lucru repetitiv și general acceptat prin prisma numărului mare de persoane care se revede în acest aspect. Însă nu există factori suficienți, care să demonstreze că ceea ce este în număr mai mic este în afara ”normalității”. Din contra, evoluția umană arată că, orice nouă idee, orice mod diferit de a face lucrurile, orice atitudine nouă, începe cu o minoritate la care aderă în timp din ce în ce mai multe persoane până în momentul în care devine ”normalitate”. Poate a venit timpul să le dăruim dragoste, acceptare și să-I lăsăm să fie fericiți?
Asociația Americana de Psihiatrie (APA) a declarant încă prin anii 1973 că homosexualitatea, cât şi transsexualitatea au fost scoase din sfera dereglărilor şi tulburărilor psihice deoarece, acestea nu reprezintă boli, nu pot fi tratate, iar încercarea de a schimba orientarea sexuală este considerată un demers care încalcă legile etice. Semnele homosexualităţii sunt prezente la multe persoane încă de la începutul vieţii!
Vreau să cred că odată și în țara noastră o să ne invățăm să ne acceptăm, indiferent de rasă, apartenență, orientare sexuală – acest proces s-ar numi PROGRES.
